Albumul lunii: “Sleep Forever” – The Big Sleep

Chiar daca sunt din Brooklyn, The Big Sleep nu au freze geluite si nu vorbesc cu accent semi-italian. In ciuda acestor doua defecte, canta progresiv/shoegaze foarte smecher iscusit. Este exact ce imi place la acest gen si asteptarile mi-au fost satisfacute. Anul trecut pe vremea asta eram obsedat de Solar Powered People, o trupa care dadea ceatza la capitolul pick-slides. TBS nu au sound-ul ala spacy si suprasaturat de delay, ci canta un pic mai direct. Piesele sunt catchy si majoritatea merg de un headbang (nu un pogo tzaranesc, ci un headbang discret, cu gust, de progger). Riff-urile sunt simple, dar memorabile (Slow Race); vocea nu e de-aia de opera, atat de enervanta la trupele de prog-metal, ci curata si placuta (Bad Blood). Versurile sunt si ele acolo ca sa nu fie prea multe solo-uri, refrene ok, nimic elitist sau ostentativ care sa te faca sa mai pui mana pe o carte (don’t ask). Asta e, Sleep Forever e un album compus fara vrajeli in cap, executat corect si inregistrat ok. Puneti mana pe el.

The Big Sleep @ official | myspace | last.fm

* * *

Pe aceasta cale am inaugurat o rubrica lunara in care voi vorbi despre albumul cel mai ascultat de pe mp3 player-ul meu! Winampul de acasa nu se pune, fiindca acolo e aproape nonstop Dylan sau PJ.

can i take what’s behind door no. 2?

Vreau sa-mi schimb alegerea de mai devreme. O fi PJ Harvey songwriteritza smechera, dar Sophie este buna rau (iata, Pristanda traieste!). Probabil o stiti de pe MTV unde ne incanta auzul cu accentul ei britanic pe cat de arogant, pe atat de irezistibil. Ea si-a daruit vocea unor piese ca Groovejet, Murder On The Dancefloor si (de pe cel mai recent super-album) Catch You. Ce probabil nu stiati este ca inainte sa comita crime pe podeaua de dans in stilul asta glitter-disco, Sophie a fost frontwomanitza a unei trupe de indie pop numita theaudience. Fara indoiala ca mie imi place si cum canta acum, dar cu theaudience era supertare, deci faceti bine si cautati torrentu’ cu discografia (minuscula) a acestei trupe (spre surprinderea mea, un torrent destul de seeduit) si dansati pe piese ca A Pessimist Is Never Disappointed si I Know Enough (I Don’t Get Enough)! Va las cu clipul acesteia din urma ca sa va convingeti de the sheer pwnageness.

e clar ca nu e El aici

Poate ca n-am vazut inca filmul, dar am ascultat coloana sonora. Am sa economisesc atat timpul cetitorilor mei, cat si al meu, si am sa zic clar: e praf. E redundant sa redundant vorbesc de redundant lipsa de redundant originalitate pe un album de cover-uri; totusi, eu credeam ca redundant motivul pentru care cineva face un cover e ca sa aduca o noua interpretare unei piese celebre (si ca sa faca un ban rapid). Pe OST nu exista aproape nimic inedit, ca sa nu zic indraznet, un cuvant poate prea redundant indraznet.

Atractia pe albumul asta cica ar fi un supergrup format din membri Sonic Youth, Wilco si altii, sub numele de The Million Dollar Bashers. Nu stiu care e marea smecherie; ai crede ca la ce background diferit de al lui Dylan au tipii astia, o sa vina cu ceva foarte alternativ si diferit. Nici pomeneala, suna ca Dylan done wrong. Ia sa dau si nume: Tombstone Blues e o varianta acustica foarte plicticoasa; The Lonesome Death of Hattie McCarroll este lipsita revolta originalului, deci devine o nulitate; Simple Twist of Fate-ul lui Jeff Tweedy suna ca Lionel Richie abia trezit din somn si fara voce. Et cetera.

SINGURELE piese bune de pe acest soundtrack sunt Highway 61 Revisited interpretat de sus-numitul supergrup si solista Yeah Yeah Yeahs, Karen O (o voce funky si distractiva), si Moonshiner cantat de Bob Forrest. Asta din urma, ce-i drept, e cantec traditional; varianta lui Dylan mi se pare mai plina de suflet, dar nici a lui Forrest nu e redundant rea… Asta-i tot, la restul instrumentatia nu difera mare lucru, iar solistii incearca o chestie de genul “imita-l pe Dylan dar totusi adu ceva nou”, tactica redundant care esueaza.

Sper din tot sufletul ca filmul sa nu fie penal.

Moonshiner – Bob Dylan

Moonshiner – Bob Forrest

Ascultati-le pe amandoua pe intuneric cu castile pe urechi si ziceti care va hipnotizeaza mai eficient – fingerpicking-ul lui Dylan sau zdranga zdranga lui Forrest?

* update 26/03/08 -> am inlocuit mp3-urile cu link-uri la last.fm *

femeea (aproape) ideala

Polly Jean Harvey. Daca ati auzit de tipa asta, dar nu sunteti siguri cu ce se mananca, aflati ca e un fel de Tori Amos + cojones – creepiness. Ea ne-a dat hit-uri ca Rid of Me, Who the Fuck, This Is Love si The Letter. E frumoasa, desteapta si talentata. Deci de ce am scris (aproape) in titlu? Iata motivele, in ordinea importantei pentru mine:

4. gura mare
3. nasul mare
2. sani cam mici
1. are 38 de ani

Daca 2-4 se pot rezolva prin miracolele tehnicii moderne (nu sunt foarte sigur de 4, dar cred ca da; adica daca am pasit pe luna si am transformat un barbat in femeie, nu vad ce obstacole sunt), la numarul 1 chiar nu vad nici o solutie… Problema e ca incepe sa-si arate varsta. Iata o poza din 2000, dupa lansarea albumului care ne-a dat Good Fortune, cu al sau videoclip pe cat de stupid, pe atat de amuzant:

Si acum sa vedem o poza recenta, facuta dupa lansarea albumului nou:

Yikes! Riduri? Cearcane? Nuuuuuuuuu! Am avut o profa in liceu care arata similar si cand venea cu o fusta de piele era buuuna, dar si pe ea o stricau ridurile de pe langa ochi. Deci, fetelor, va rog folositi cu incredere linkul pe care-l vi-l ofer acum. De asemeni, folositi-l din timp!!

CLICK HERE FOR EVERLASTING MOCEANU LOVE

Pls organizatori de concerte aduceti aceasta femeie in Romania macar cat mai dureaza crush-ul meu. Nu inteleg de ce ati adus-o pe Tori Amos inainte, ca nu cre’ca e cineva amorezat de aia – cat are, vreo 45 de ani?