Revista Sunete este o revista proasta deoarece:
- apare pe la mijlocul lunii, cand deja toate stirile importante s-au fumat
In speta, o pagina dedicata lui Richard Wright (d. 15 sep 2008) si recenzie la Death Magnetic (aparut 10 sep 2008).
- este scrisa de inapti:
Cei trei mari bazati de la Sunete sunt Vlad Stoian (care are impresia ca o recenzie inseamna sa inghesui cat mai multe nume de trupe intr-un paragraf), Berti Barbera (batran mental si deci predispus la a bate campii) si Valentin Moraru, a carui figura nerasa intr-un mod cool ne intampina pe coperta a doua, laolalta cu un comentariu tern si plin de clisee.
- au gusturi de cacat
Daca crezi ca gusturile nu se discuta, nu ai dreptul sa scrii o revista despre muzica. Ideea de subiectiv vs. obiectiv este naiva, un vis in care se ascund cei cu gust de rahat. Gusturile nu numai ca se discuta, ci sunt o metoda de masurare a culturii interlocutorului. Citind Sunete, ramai uimit de gafele pe care le fac redactorii, in frunte cu marele bluzmen Berti Barbera:
- nota 9 albumului The Pixels – un disc pe care nici nu am observat ca l-am ascultat.
- “Albumul lunii” – asta este o cavalcada a comediei, o pagina in care Berti Barbera reuseste sa fie de o irelevanta rizibila; cu gura cascata am citit laude albumelor Coldplay (un fel de Muse mai diluat, ca sa-i placa si lui tataie) si Metallica (atat de anost incat nici o recenzie nu si-ar justifica existenta)
- interviuri cu trupe irelevante pe scena internationala, de ex. The Ting Tings (onorati si cu o foarte umflata nota 7 in acelasi numar; n.mea – albumul aparuse in luna mai)
Jumatate din numarul de luna asta este dedicat jazz-ului, un gen care pe scara irelevantei este intrecut numai de muzica clasica (pe locul 3 este blues-ul electric, for the record). Pe pagina 35 e un fel de starea vremii cu revista Sunete despre trupa Israel Lights. Sigur, o trupa competenta, dar in nici un caz ceva atat de revolutionar cum ii face sa para textul presarat cu namedrops.
Ce-i drept, din cand in cand se ridica deasupra liniei de plutire si ofera continut chiar util – recent au avut un interviu interesant cu Klaus Schulze, iar numarul trecut venea cu tot cu Urbanofonica de la Aria Urbana. In rest, Sunete este un mijloc prin care Berti Barbera sa-si faca reclama la re-re-re-re-re-re-re-re-interpretarile acelorasi hituri basite de blues si sa ne povesteasca cat era el de fan al unor trupe de mult apuse.
Cuvantul cheie cand vorbesti despre Sunete este IRELEVANTA. Incepand cu redactorii si terminand cu albumele prezentate, tot ce are legatura cu aceasta revista (apropo, in era asta, o revista despre muzica este o prostie) se zbate intr-o balta de irelevanta si mediocritate.
Update 30/03/09: Un prieten mi-a aratat numerele 3, 4 si 5 din Sunete, aparute in 2003. Spre lauda lui Berti Barbera, nu este unicul motiv pentru care revista este atat de proasta, intrucat el nu era in echipa pe vremea aia, dar revista tot proasta era.
Astfel: recenzii la albume Andra si Cheeky Girls, notate cu 4, doar ca sa isi afiseze coaiele imaginare lovind in cele mai facile tinte, si recenzii la albume Coldplay si Muse notate cu 9 – HAHAHAHAHAHAHAHAHA!!!!!!!
Inchideti ba revista, sunteti ingrozitori si asa ati fost dintotdeauna.
