“fleacurile mele sunt mai interesante decat fleacurile celorlalti”

Probabil o sa ma fac de ras, dar asta e: eu nu auzisem de Tudor Octavian inainte sa vad cartea asta in librarie. Cititorii mei mai culti s-ar putea sa-i cunoasca alte opere, gen Tratat de injuraturi sau Prosti, dar multi. Eu am doar cartea asta la activ dar e suficient ca sa pot spune ca e un autor iscusit. Aproape 300 de pagini de povestiri slice-of-life, fara legatura una cu alta, nu mai lungi de o pagina si jumatate – iata ceva perfect de citit pe metrou (adica unde citesc eu in general) sau in cursuri.

Atunci cand autorul nu povesteste episoade hazlii/interesante din viata sa, schitele au ca centru cate un personaj-tip, gen pensionarul, metrosexualul, artistul ratat etc. Dupa ce este descris pe larg, cu insistenta pe insusirea definitorie, ni se prezinta o intamplare (care merge de la rutina de zi cu zi pana aproape de suprarealism) si gata. Implicarea emotionala nu trece mai departe de un “Ia uite ce i s-a intamplat si astuia”. Rezultatul este un “hehe” si un zambet satisfacut.

Schita mea preferata este cea in care sotia unui profesor universitar il roaga pe narator sa ii bata un cui in perete:

Daca o persoana imi citeste cartile si trage din ele concluzia ca sunt priceput la batutul cuielor si nu la oricare tip de cuie, ci la cuiele mari, inseamna ca nu le-am scris degeaba. Intr-adevar, stiu sa bat cuie de orice marimi, in orice fel de pereti sau materiale. [...] Mama imi povestea cu mandrie ca bunicul a batut cuie pana ce a murit cu ciocanul in mana si ca stramosii bunicului erau renumiti pentru asta de pe vremea lui Stefan cel Mare, in toata Moldova si intr-o parte din Muntenia.

Deci ce avem aici este o colectie de povestioare simpatice, care vor binedispune instantaneu pe oricine le citeste in metrourile gri, banale si triste (pe dinauntru, ca pe dinafara se stie cine se ocupa sa le inveseleasca). Puneti mana pe ea.

Albumul lunii: “Sleep Forever” – The Big Sleep

Chiar daca sunt din Brooklyn, The Big Sleep nu au freze geluite si nu vorbesc cu accent semi-italian. In ciuda acestor doua defecte, canta progresiv/shoegaze foarte smecher iscusit. Este exact ce imi place la acest gen si asteptarile mi-au fost satisfacute. Anul trecut pe vremea asta eram obsedat de Solar Powered People, o trupa care dadea ceatza la capitolul pick-slides. TBS nu au sound-ul ala spacy si suprasaturat de delay, ci canta un pic mai direct. Piesele sunt catchy si majoritatea merg de un headbang (nu un pogo tzaranesc, ci un headbang discret, cu gust, de progger). Riff-urile sunt simple, dar memorabile (Slow Race); vocea nu e de-aia de opera, atat de enervanta la trupele de prog-metal, ci curata si placuta (Bad Blood). Versurile sunt si ele acolo ca sa nu fie prea multe solo-uri, refrene ok, nimic elitist sau ostentativ care sa te faca sa mai pui mana pe o carte (don’t ask). Asta e, Sleep Forever e un album compus fara vrajeli in cap, executat corect si inregistrat ok. Puneti mana pe el.

The Big Sleep @ official | myspace | last.fm

* * *

Pe aceasta cale am inaugurat o rubrica lunara in care voi vorbi despre albumul cel mai ascultat de pe mp3 player-ul meu! Winampul de acasa nu se pune, fiindca acolo e aproape nonstop Dylan sau PJ.

curatati limba romana de bucurestenisme!

E prin ziare o reclama la un nou cartier rezidential. E un tip si langa el scrie ceva de genul:

El e Andrei, de la 4. E super-funny si bla bla bla. Mai sunt Horia si Corina de la 8. El e violator in serie si ea e asistenta, sunt super-draguti! Ai sa-i cunosti si tu! A, mai e Gigi de la 5 – e un tip super-traznit!

Am stat si m-am gandit (originala formulare, nu?) si nu pot sa numesc alt loc unde am auzit cuvantul traznit. Sunt sigur ca nu am dat peste el in nici o carte, in nici un articol de ziar si nu l-am auzit in nici o conversatie. In schimb, in reclame este omniprezent. Mai ales in cele adresate tinerilor. S-ar putea sa-l fi vazut si intr-un film de-al studentilor de la UNATC, dar nu bag mana in foc. Daca l-as auzi pe viu, si nu ar fi vorba despre o victima a unei furtuni electrice, ar fi clar ca persoana care l-a rostit este o curva a brand-urilor.

Cuvantul super si-a pierdut din valoare. Odinioara insemna ceva mai cumva decat foarte. Acum e o chestie pe care o arunci inainte de ce iti vine. Peste vreo doi ani o sa poti sa spui chestii de genul:

Vai, fata, am fost aseara la un superparty! Aveau superbautura, superbaieti supersi supermuzica!

Alta constructie extrem de enervanta este orice constructie care incepe cu extrem de. Este extrem de caterinca sa folosesti caterinca in fiecare propozitie. E supercaterinca! Ah, una pe care ador s-o citesc in reviste si pe bloguri:

Salut, dragi cititori! Bla bla bla bla bla. A, pardon, asta e din alt film.

Folosind-o la inceputul paragrafului, arati ca esti spiritual si relaxezi atmosfera, astfel ca mesajul tau SUPERINTERESANT sa fie transmis mai usor.

* * *

Acestea sunt doar cateva din cuvintele/expresiile care ma scot din sarite. As vrea sa va atrag atentia spre un cuvant neglijat, dupa parerea mea. Nu il auzi atat de des pe cat merita – oamenii prefera sa foloseasca un barbarism in locul lui. Este vorba despre iscusit. Va rog, faceti un efort si bagati-l in conversatii cand puteti. Incercati sa nu mai ziceti smecher, bazat sau skilled. Un sinonim este competent, dar ala il auzi cam tot timpul.

Nota 10!

aberare scrisa cand dimineata de fapt e noapte

Nu va intereseaza de ce nu am mai scris de o luna. Poate daca as trai intr-un oras mai interesant, sau intr-un apartament la etajul 7, sau daca blogul asta ar avea o anume tema – poate atunci as putea face update regulat, dar in conditiile astea scriu despre tampenii care imi trec prin cap. Acesta este blogul despre nimic, un fel de Seinfeld pe care il citesti si nu prea razi. Post-ul asta l-am scris mai intai pe hartie in engleza, dar acum il traduc pentru ca numai un emo scrie pe blog in engleza.

Clovnii. Cu zambetele nerealiste si machiajul strident. Imbracati ca niste boschetari la care nici nu te uiti. Urasc clovnii. Oare erau atat de infricosatori si inainte de Jack Nicholson? Comedie cu prosti in era post-Python.

Hainele. Cand ai prea multe, tot ce poti face e sa le arunci pe alea vechi si sa cumperi mai multe. Cand sunt prea multe? Oamenilor le place sa aiba de unde alege, dar cand le dai prea multa libertate, ajung sa poarte ce au purtat ieri. Nu dai gres cu pantaloni negri si bluza neagra. Poti sa te imbraci la fel doar daca astazi te intalnesti cu alti oameni decat ieri. Oare daca cineva te intreaba cum ai fost imbracat acum o saptamana si iti aduci aminte, este un semn de vanitate?

Hainele iti stau in cale. Hainele mele stau mai mult timp pe pat, pe un scaun sau imprastiate prin camera decat in sifonier. Iti poti da seama care sunt preferatele mele dupa pozitia lor intr-o gramada: alea negre/albastre sunt deasupra.

Radioul. Candva sursa de muzica noua si hip, acum se asculta doar in masina si in bucatarie, cand n-ai televizor. Reclamele la radio sunt printre cele mai iritante risipe de timp din istorie. As vrea sa apara un DJ nou si cool, un fel de Rodney B, care sa descopere trupele noi si interesante si sa le promoveze. Slabe sanse, totusi. Chiar daca ar intra cumva in industrie si ar primi un slot in care sa-si faca emisiunea, tot ar fi o problema. Elitismul sau mediocritatea trupelor noi ar fi un mare turn-off pentru potentialii ascultatori.

Da, genial!