de ce ma fac vegetarian (epilog)

* partea intai *

Laifstailul asta nu e de mine. Nu neaparat pentru ca nu imi plac legumele sau salata, ci pentru ca nu am chef (mi-e prea lene) sa ma gandesc la ce mananc. Eu nu mananc, eu ma hranesc. Fac asta ca sa nu mor si atat. Daca as fi vegetarian inrait, cati ani in plus as trai? O nimica toata. Nu fumez, alte probleme de sanatate (inca) nu am, stresul este minim, deci probabil voi trai mai mult decat multi oameni. Bla bla bla bla bla bla bla nu pot sa ma concentrez. Asta e tot postul. Uitati-va la Bill Bailey:

acest post contine un catchphrase (scris cu rosu) pe care il vei folosi ca sa te dai smecher in fata prietenilor tai

Refut acuzatia lui Dragos din postul cu erps cum ca n-as fi liber. Sunt chiar foarte liber si de asemeni, libertarian. Adica libertatea mea se extinde intr-atat incat sufar cand vad ca alti oameni nu sunt liberi. Sunt un ferm sustinator al principiului ca orice om are dreptul la o parere gresita. Ce face erps si teapa lui e o tampenie si eu o condamn, dar nu as vrea sa traiesc intr-o lume in care n-am avea voie sa facem tampenii.

Am sa mai dau un exemplu concret. Poate ati vazut prin ziare (mai ales alea locale care nu prea au ce scrie) cum apare periodic subiectul vestimentatiei elevilor de liceu. Adica, liceenii vin imbracati cu tzoale jmekere si profesorii se simt prost ca ei au un salariu de cacat si nu-si permit, sau vin imbracati necuviincios. “Dascalii” (ma calca pe nervi cuvantul asta si as vrea ca fiecare jurnalist care il foloseste sa fie lovit peste nas cu o carte de Bogdan Mirica) vad introducerea uniformei ca unica solutie. Eu ma opun. Uniformele sunt de cacat si sunt un pas spre un stat totalitar in care oamenii trebuie sa arate la fel, sa se comporte la fel si sa gandeasca la fel. Exemple: unu doi trei.

Si de fapt ce le pasa profilor cum vine imbracat elevul? E mai important cat si cum gandeste, decat cum arata pe dinafara. Daca eu as fi profesor si m-ar intreba cineva ce parere am despre faptul ca elevele vin cu tzatzele goale, eu as raspunde “Sincer, nici nu am observat…”. Ma calca pe nervi si tinuta “business” pe care trebuie sa o ai la servici (or so I’ve heard, eu nu prea am muncit in viata mea). Mare rahat, ai cravata, bravo esti om de afaceri. Unele firme practica o treaba numita Casual Friday, dar si asta e o tampenie pentru ca tot n-ai voie sa vii in pantaloni scurti ori alte haine cu adevarat comode.

Am zis ca fiecare e liber sa se imbrace si sa arate cum vrea, insa imi mentin parerea ca dreaderii sunt penibili. La fel de penibili sunt si punkerii (nu numai din motive vestimentare) si bboyjii (idem), DAR ESTE DREPTUL LOR SA FIE PENIBILI. Sper ca am fost inteles, ca as prefera sa nu mai fie punker-backlash pe blogul meu.

“un infarctor profesionist”

Am citit Bestseller asta-vara, dar pe vremea aia blogul asta continea o poezie stream of consciousness si o schita stream of consciousness (ce-mi place termenul asta) pe care le-am scris in ianuarie (2007) si apoi le-am lasat asa, in speranta ca o sa mai intre un cititor aleator si o sa se mire. Pe una din primele pagini scrise ale cartii sta prezentarea autorului – a pozat seminud pentru Cosmopolitan si in prezent e copywriter la Grafitti BBDO. Ai zice “ba, s-ar putea sa fie ceva witty si interesant… ia sa rasfoim!”. Daca rasfoiesti dai peste citate memorabile cum ar fi:

Oxy Duma zambi, iar apoi nu mai zambi.

Da, pe personaj il cheama Oxy Duma! Nemaivazut! Un alt personaj important se numeste Micchi Doua-Trei Degete! De ce?! Pai isi pierduse doua degete intr-un accident gastronomic, asa ca unii l-au poreclit Micchi Doua Degete! Dar fiindca mai ramasese cu trei degete la o mana, alti glumeti l-au poreclit Micchi Trei Degete! V-ati prins? E funny! Hai sa va mai dau un citat misto, ca sa vedeti cat e de indie si funny aceasta carte!

In acest capitol personajul principal, Oxy Duma, ragaie si vomita in exces, asa ca din motive estetice si sanitare se va trece la capitolul urmator.

Autorul, 22.11.2001

Da, acesta este tot capitolul 11! Dar despre ce este de fapt cartea? Basically, Oxy Duma este un fel de ratat, caruia intr-o zi i se scoala sa scrie o carte despre… UMORUL EZOTERIC. Ce este UMORUL EZOTERIC? Nici el nu stie, dar cartea aceasta trebuie scrisa.

Desi am ras aproape nonstop citind, de pe la jumate Bogdan Mirica (ce nume simpatic!) incearca sa transmita si un fel de mesaj, incearca sa faca un fel de studiu asupra umorului (EZOTERIC). Esueaza lamentabil. Pasajele “filosofice” sunt atat de rupte de restul romanului, incat ranjetul meu cretin s-a transformat intr-un rictus dezgustat, iar cretinul a devenit Bogdan Mirica. Nu am terminat cartea, asa ca nu va pot spune daca Oxy Duma a gasit secretul umorului ezoteric.

Bogdan Mirica a crezut ca a gasit secretul umorului: sa scrie intr-un stil (nu am sa neg) zany si random (ganditi-va la Monty Python sau Big Train, dar inca mai random). Daca ar fi mers pe ideea asta pana la sfarsit, as fi inchis cartea cu senzatia ca, desi nu sunt mai castigat sufleteste, macar m-am distrat. Cam ca o reclama la televizor, ceva foarte familiar lui B.M. El nu s-a oprit aici, a incercat sa dea si un sens romanului. Iaca, aicea a dat-o in bara, asa ca Bestseller este o carte proasta.

can i take what’s behind door no. 2?

Vreau sa-mi schimb alegerea de mai devreme. O fi PJ Harvey songwriteritza smechera, dar Sophie este buna rau (iata, Pristanda traieste!). Probabil o stiti de pe MTV unde ne incanta auzul cu accentul ei britanic pe cat de arogant, pe atat de irezistibil. Ea si-a daruit vocea unor piese ca Groovejet, Murder On The Dancefloor si (de pe cel mai recent super-album) Catch You. Ce probabil nu stiati este ca inainte sa comita crime pe podeaua de dans in stilul asta glitter-disco, Sophie a fost frontwomanitza a unei trupe de indie pop numita theaudience. Fara indoiala ca mie imi place si cum canta acum, dar cu theaudience era supertare, deci faceti bine si cautati torrentu’ cu discografia (minuscula) a acestei trupe (spre surprinderea mea, un torrent destul de seeduit) si dansati pe piese ca A Pessimist Is Never Disappointed si I Know Enough (I Don’t Get Enough)! Va las cu clipul acesteia din urma ca sa va convingeti de the sheer pwnageness.

de ce ma fac vegetarian (I)

Long story short, fiindca am luat 7 la un examen. Nu, vegetarianismul nu vine ca o pedeapsa. Nici nu visam la nota 7, de asta am facut aceasta promisiune fantastica. Poate ca Danion a vrut sa-mi faca o poanta si mi-a indeplinit dorinta, cert este ca acum am o provocare: sa renunt la prietenul meu, porcul.

De cand am aflat rezultatul la examen, am mancat urmatoarele lucruri (nu in ordinea asta):

• pui + cartofi fierti + lamaie
• salam + cascaval (repetat mult)
• Big Mac
• ochiuri + sunca + ardei
• salata Gregory’s™
• rest de kebab Dristor™
• Pontino™
• grapefruit
• supa de legume
• chiftele + mustar
• pui + paella
• mar

Hm hm hm. Este mai dificil decat credeam. Supa de legume, desi calda, nu prea m-a multumit… era cam dulceaga. Paella mi s-a parut uscat(a). Salata Gregory’s™ a fost foarte foarte buna (contine si pui, btw), dar cam scumpa si putina. Cel mai satisfacut am fost dupa bucatica de kebab ramasa de la sor-mea. Si marul a fost destul de bun.

Saptamana viitoare voi reveni cu partea deux din aceasta operatiune.