Am zis deja ca eu nu citesc aproape niciodata, dar iata ca a trebuit sa astept un prieten si m-am plimbat printr-o librarie. Dupa ce mi-am pus mainile in cap de cate carti emo-existentialiste exista (frate, una se numea Sa nu-mi luati temnita), mi-a sarit in ochi As crede in Dumnezeu de Costel Babos. Desi titlul i-a facut pe colegii mei sa creada ca sunt satanist, cartea e de fapt un fel de Amintiri ale lui Ion Creanga, adica semi-biografica. Costelush isi povesteste cu destul haz copilaria… zbuciumata. Ce mi-a placut la cartea asta si la autor in general e ca e un tip oarecare. Si este oarecare pe mai multe planuri: a copilarit in perioada comunismului, la tara, a fost slab la scoala si acuma locuieste in Canada. Intamplarile povestite nu sunt deloc iesite din comun, aproape banale. Elementele mai spicy ale “romanului” sunt parintii lui Costel – tatal betivan ratat iar mama proasta cu draci (desigur, needucata din lipsa posibilitatilor materiale, dar proasta oricum). M-a mirat faptul ca el ii iubeste oricum… cel putin ta-su era o reala bestie. :shrug:
Desi fratele autorului scrie in postfata ca lui Costel nu ii lipseste talentul literar, eu nu sunt de acord. Ii lipseste, dar farmecul este naturaletea cu care isi povesteste viata, sarind de la o intamplare la alta, intrerupand un fir narativ pentru a oferi niste explicatii – asa cum se intampla in viata cand vorbesti cu cineva, in caz ca nu v-ati dat seama sau nu ati fost atenti la astfel de chestii.
Off-topic, pe semnul de carte primit bonus de la librarie scrie “servire ireprosabila”. Sunt de acord, din moment ce m-am servit singur, nu am ce sa reprosez. Nu e ca si cand am intrat in librarie, m-am asezat si a venit un tip sa ma intrebe “Ce doriti azi? Avem un excelent Dostoievski 1866…”
