Albumul lunii: “We Lost The Skyline” - Porcupine Tree

Porcupine Tree - se stie. Adica unii stie, eu nu-s foarte sigur. Sunt aia care canta un fel de progresiv combinat cu un fel de metal si cu un vocal asa mai gay-utz, nu? Aici o sa imi confirme sau o sa ma corecteze Gregorian - ii copiaza pe Opeth si Opeth pe ei? Eu sunt n00b la formatia asta, dar ma bucur ca mi-am inceput periplul ariciocopacistic cu acest album delicios, mai ales ca sunt liber de prejudecati de genul “suna mai bine in original sau pe albumul live X”.

We Lost The Skyline e un album live, semi-unplugged, cantat in doi (in afara de trei piese) si, daca am inteles corect, care contine variante mult scurtate ale pieselor PT. Avantajul peste un album live traditional e ca suntem scutiti de improvizatiile obositoare si sound-ul incarcat al mai multor instrumente. Ce ramane este un concert intim care rezista la multe reascultari consecutive. Na, ca un reper mai cunoscut: Live at Sin-é al lui Jeff Buckley.

Haha, m-ati prins. Am scris post-ul asta doar asa, ca sa ma aflu in treaba, sa nu las categoria “albumul lunii” cu un singur post. Chiar nu mai am ce spune, decat ca Steve Wilson si “Wes” au voci faine, calde si pe aceasta cale am aflat cine e Robert Fripp.

porcupine tree @ official | myspace | last.fm

* * *

Poate unii au inteles gresit - la categoria asta nu e cel mai bun album aparut in luna respectiva, ci cel care mi-a placut cel mai mult MIE. Asa ca nu sa va mirati si sa nu vociferati daca apare si ceva din 1800.

nu bombardati Belgia inca!

E adevarat, cea mai inutila tara din lume* ar putea avea totusi circumstante atenuante! Putini isi mai amintesc probabil ca in 2006 Bucurestiul a fost gazda summit-ului francofoniei. Printre trupele de haitieni si ce or mai fi fost am avut ocazia de voir une excellente bande belge numita Mièle. Nu va amintiti? Dar de Zdob si Zdub va amintiti…

Eu unul pap fara comentarii orice e cantat in franceza. Asa se face ca eram indragostit de Carla Bruni inaintea lui Sarkozy si m-am bucurat sincer cand Bertrand Cantat a fost eliberat din parnaie. Dar sa revenim la miel, ca tot a fost recent o sarbatoare importanta pentru acest animal. La Bucuresti i-am comparat cu Placebo, datorita stilului zdranga-zdranga, dar ascultand albumul observ ca in afara de Les chiffres rouges, sound-ul n-are treaba cu al trio-ului de sexualitati felurite. Majoritatea pieselor au o instrumentatie minimalista, sunt lente si cantate la un duet de gatlejuri. Este ceva misterios si sexy in chestia asta, dar, cum am spus mai sus, mie imi e suficient un singur cuvant in franceza si ma manifest myself ca Gomez Adams.

As vrea sa fiu mai elocvent in post-ul asta, dar din nefericire eu nu inteleg limba franceza, de fapt. Asta inseamna ca nu pot sa zic nimic despre versuri. Am totusi o banuiala ca sunt, daca nu foarte misto, sigur doua clase peste ce scornesc trupele romanesti.

Enfin, luati calea net-ului si vedeti videoclipul, ascultati albumul si daca vreti, cumparati-l.

mièle @ official | last.fm

* Belgia este, in opinia mea, tara care a contribuit cel mai putin la civilizatia umana. Incercati sa numiti un belgian celebru… Nu, Hercule Poirot e un personaj inventat de o englezoaica. Nu, Jean Claude van Damme nu este o contributie adevarata.

plz do not manifest yourself ever again

Revista Sunete are un fel de concurs care promoveaza tinerii muzicieni mioritici numit Manifest Yourself. Cum ambele site-uri sunt ilizibile si nu functioneaza nici in Firefox, nici in IE, am sa va pun eu in tema. Trupa trimite un demo revistei, revista il pune pe site, trupa isi cheama toti prietenii sa voteze pe site. Care castiga ajunge pe CD inclus cu revista si pleaca in turneu.

Singurul numar Sunete pe care l-am cumparat pana acum a fost ultimul, ala cu Hetfield pe coperta. Dupa ce mi-a fost confirmata banuiala ca revista e scrisa de studenti UNATC, m-am delectat cu CD-ul “Best of Manifest Tour Live”. Inca o banuiala mi-a fost confirmata: scena romaneasca SUGE. As vrea sa cred ca The Mushroom Story e doar un caz izolat, dar daca insasi revista SUNETE spune ca asta este “best of”, inseamna ca lucrurile e triste.

Inainte sa trec la un review piesa cu piesa al CD-ului, mentionez ca nu am mai ascultat nici una din trupe vreodata, in afara de Voodoo, despre care stiam ca n-au nici o treaba cu muzica. Ce as scrie aicea ar fi vorbe goale daca nu ar avea si audio companion, asa ca dati clic prin zona asta si multumiti puterilor mele pirateresti pentru aceasta oportunitate de a irosi banda, spatiu pe harddisk si timp!

1. Fusion Core - Funk

Asta e primul track si ar trebui sa fie si ultimul pentru cine vrea sa-si pastreze micul dejun inauntru. Nu stiu cum se cheama genul asta, probabil funk/jazz, dar suna bine. Un riff de chitara jucaus imi mentine atentia in timp ce bassul si tobele ma fac sa dansez pe scaun. Pe la mijloc se afla un solo generic cu mult ecou ecou ecou ecou ecou. La voce se afla o anygirl - asta e o chestie care ma umple de confuzie… De ce toate cantaretele romance au exact aceeasi voce?

2. Voodoo - Frustare (asa scrie pe CD)

“M-am saturat de x, de y, de z, de t” <- eu m-am saturat de versuri de genul asta si de voce genul “am un bat in fund si ma screm”.

3. The Mushroom Story - WTF!

WTF le-a dat drumul din beci?

4. Za’ Duff - Demult

Inceputul trackului ne demonstreaza carisma extraordinara a muzicienilor romani. Piesa este rip-off Vama Veche la modul brutal iar versurile sunt de o suficienta “frustanta”. E de parca abia au invatat cuvantul “demult”, asa ca trebuie sa-l repete non stop ca sa nu-l uite.

5. Phaser - Pierduti in noapte

Cantareata de la Fusion Core se intoarce… Cum, nu e ea? Mie asa mi se pare, dupa voce. I-auziti versuri: “E devreme sa te pierzi / In nocturna suburbana“. Dupa ce zice asta tipa face un “uouououou”, adica si ea isi da seama ce chestie tare a spus. Instrumentul ala enervant ca un tantar este un xilofon, cred.

6. Sonatic - Sunt

Revolta EVIDENTA a solistului este irosita din cauza chitarei fara cojones si a clapei ultragay. Ca versuri nu e rau, dar in incercarea de a-i da claparului ceva de facut s-au impuscat intre picioare. Uitati aicea cum se canta un cantec de-asta revoltat, cu tot cu clapa: Bob Dylan - Positively 4th Street. Sau orice de la The National.

7. Minus - Parc

Nintendo-house. ’nuff said

8. Abis - Post Dot Com

O incercare de snobism pe scena romaneasca sau o incercare de rip-off Madonna? Nu, doar monotonie iritanta si versuri faux sensibile.

9. Audiogram - Loose

Cand canta in engleza, solistele romance suna ca ceva intre o Shania Twain mai tzaranca si o Sandra Nasic mai buna de batut. Instrumentatia este doomed to irrelevance.

10. Nuage - Too Late (live @ Bacau, uhu)

“Like a needle you have catched me” <- imi pare rau, nu te pot scuza. Ai esuat intr-un mod uberlamentabil. Si ce e cu sound-ul asta? Credeti ca in Bacau nu am auzit de Donna Summer si Gloria Gaynor?

* * *

Ce putem face pentru a salva scena romaneasca? Putem sa oferim feedback sincer! Putem sa facem recenzii in care sa spunem ce gandim si sa nu menajam pe nimeni doar fiindca “asta avem, cu asta ne mandrim”! Putem sa mergem la concerte si sa huiduim! Sau putem sa criticam intr-un mod constructiv. De exemplu, sugestia mea pentru … sa zicem 7 din trupele de mai sus e sa se lase complet de muzica.

Btw, in caz ca nu ati realizat pana acum, cea mai buna muzica romaneasca e de fapt moldoveneasca. Fetele sterse care frequenteaza scenele bucurestene ar putea sa invete ceva de la Alexandrina Hristov. Da svidania.

“I like the tomato.”

Povestea din On Beauty graviteaza in jurul familiei Belsey: Howard (tatal, profesor de istoria artei, caruia ii pica in poala gagici fara ca el sa faca mare lucru), Kiki (mama, foarte grasa), Jerome (fiul 1, crestin si cam timid), Zora (fiica, tocilara infecta) si Levi (fiul 2, bboy stereotip). In afara de Howard, toti sunt negri. Pe parcursul a peste 400 de pagini (zomg) suntem martori (tare formulare, nu? o iubesc…) la diversele peripetii (…mai ales cand dupa ea urmeaza cuvinte fara sens) ale clanului: conflictul cu familia Kipps (cu izvorul in conflictul profesional dintre capi), shustele lui Howard si incercarile copiilor de a-si gasi identitatea.

Mda… errrr… si mai sunt descrieri si niste mici analize asupra unor tablouri. Howard e de parere ca Rembrandt a fost doar un pictor competent si in nici un caz un geniu… poate asta o sa intereseze pe cineva… si Levi vorbeste ca un veritabil nigger. *ahem*. Nu m-a dat pe spate cartea, dar puteau fi moduri si mai proaste de a cheltui 40 lei.

Mi-a placut nota urmatoare, prin concizia, simplitatea si modestia ei.

About the Author

Zadie Smith was born in north-west London in 1975, and still lives in the area. She is the author of White Teeth, The Autograph Man and On Beauty.

Totusi, copertile I si IV si primele pagini din carte sunt pline de recenzii din ziare/reviste. A, pentru amatorii de taiat vene, aici gasiti transcrierea unei poezii din carte, despre care am suspiciunea ca inseamna ceva (non-oribil). Cei care nu intelege limba engleza se vor bucura sa afle ca am vazut cartea tradusa (cu titlul Despre frumusete) la un chiosc oarecare, pe langa Universitate.

“Mare figura nea Mitu!”

Imi amintesc o scena din familia mea: incercam sa le explic bunicilor mei de ce nu era mai bine pe vremea lui Ceausescu. Ca un adevarat ASEist, invocam argumente de ordin economic: cand bunica mi-a zis ca pe vremea aia iti dadea un loc de munca, iti dadea o casa, eu am replicat ca acest lucru era nociv pentru economie pentru ca in absenta concurentei, orice loaza primea loc de munca si casa. Cate si mai cate, o ce scena heartwarming era!

Probabil toti tinerii de varsta mea (si oameni mai in varsta) au fost martori sau participanti la o astfel de “dezbatere”. Exceptia ar fi cei care o duceau naspa si pe vremea aia… bunicul meu dinspre tata era sofer la Securitate si cel dinspre mama un fel de contabil al satului (mai degraba perceptor, daca e sa fim corecti), deci sa zicem ca familia mea era pe o treapta mai inalta. Oricum, azi ne e clar ca per ansamblu, o ducem mai bine.

Dan Lungu, care se pare ca e un cineva al literaturii moderne romanesti, ne prezinta o baba care o ducea bine pe vremea comunismului. Adica avea servici, avea casa si avea pile la magazine. Baba se cearta cu fiica-sa care o indeamna sa voteze cu liberalii la alegerile din ‘92 (nu-s sigur, dar asa mi se pare logic), si ea tine mortis sa voteze cu Iliescu. Asta se intampla in prezent; baba ne mai povesteste care era viata cand era ea mica, traind la sat, apoi mai maricica, la oras.

Suuuuuuper! Nu imi era suficient cat vedeam la televizor sau auzeam in autobuz babe proaste care plangeau dupa Ceausescu, mai trebuia ca aceasta nostalgie sa fie consfintita si intr-o carte. Babele proaste nu sunt amuzante, nu sunt interesante, sunt foarte enervante. Daca totusi, dragi tovarasi, vreti sa aflati povestea unei babe comuniste, nu dati banii pe aceasta carte, ci pe un bilet de tren/autobuz (sau o sedinta de spiritism) si petreceti o dupa-amiaza cu bunica of your choice.

1. Parul

Alex Turner este paradigma indie, nu numai pentru ca canta indie (bine) ci (mai ales) datorita frezei. In indie nu e importanta atat muzica, cat freza. Urmeaza acesti pasi si vei fi pe drumul corect spre indieness:

1. Lasa-ti parul sa creasca mult. La mine aceasta operatiune ia vreo doua luni.
2. Mergi la frizerie. Nu pot recomanda una anume; daca stai in Bucuresti, nu te sfii sa mergi la Igiena - pare comunista, dar babetele alea fac treaba. Daca dai mai mult de 10 lei pe tuns, inseamna ca esti nu indie, ci gay.
3. “Cum te iau?” - Raspuns: filat*. Invata acest cuvant, intrucat este calea catre par extraordinar. FILAT. Daca nu are in mana o foarfeca-pieptene**, inseamna ca incearca sa te tunda ca un manelist sau hip-hop-er. Fa panarama urgent.
4. Bretonul nu trebuie sa fie mai lung decat fruntea. Daca e, inseamna ca esti nu indie, ci emo penal.
5. Perciunii trebe rasi pana sus (optional, dar recomandat). Locul le va fi luat de suvite indie care vin de-o parte si de alta a urechii.
6. La ceafa - pierdut, drept, nu conteaza, atata timp cat nu trece de vertebra cervicala (ca la struti).
7. Lateral - mai subtire (nu scurt!) decat sus, dar suficient.

Lasi bacsis 2-3 lei, spui “Saru’ mana!” si iesi tantos. Ai facut primul pas spre indieness.

* * *

* operatiunea de filare a parului consta in a folosi o foarfeca speciala (v. mai jos) pentru a rari parul, fara a-i lua din lungime.

** o foarfeca care in loc de una din lame are dinti ca de pieptene.

los gentes sabes distrarse en honduras

O poveste care circula acuma pe internetz este a unui artist din Costa Rica care a lasat un caine sa moara de foame intr-o expozitie, astfel ca lumea sa se uite la el si sa se mire. Valoarea artistica a acestui gest nu este sub scrutin. Ce-i drept, imi pare rau ca cainele ala a murit degeaba - adica, dupa ce se termina expozitia, putea sa-l jupoaie, sa-l prajeasca si sa hraneasca un sarman. In fine.

Ce ma enerveaza pe mine e insasi petitia online care vrea sa ceara boicotarea urmatoarei expozitii a lui senior Habacuc. In momentul in care scriu aceste randuri nefolositoare comunitatii in general, ea are peste un milion sase sute de mii de semnaturi… digitale. Semnatarii sunt, la o ocheada, mai ales din tari latine. Foarte multi din America de Sud. Iata ca e si cineva din Taiwan, probabil de acord cu mine si cu gandul la un filet de ham-ham. Germanici - pauza. Ei stiu mai bine decat sa se agite pentru un asemenea cacat de “cauza”.

<banicajr>Oameni buni</banicajr>. Cum dracu sa “semnezi” o “petitie” online pentru a boicota un eveniment care se desfasoara la mii de kilometri?! Daca iti pasa cu adevarat, du-te acolo si BOICOTEAZA PE VIU. Un clic pe internet este egal cu un foarte mare ZERO:

clic pe net = zero

Tipa de la care am primit mass-ul instiintandu-ma de aceasta operatiune nobila avea avatarul si statusul de mai jos. O combinatie geniala, zic eu, care ilustreaza perfect atitudinea semnatarilor, varsta lor mentala si, mai ales, puterea lor de a fi “schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”.

cafea = win

Nici ca puteam s-o zic mai bine: barbatii adevarati beau cafea si asta le aduce multe femei. Daca nu bei cafea, este momentul s-o faci. Viata ti se va imbunatati pe toate planurile inca de la prima ceasca. Daca simti ca iti lipseste ceva in viata, atunci poate fi unul din urmatoarele lucruri:

• o femeie
• un barbat
• o ceasca de cafea

Am vesti bune pentru tine, prietene. Daca ai ales ceasca de cafea, le poti avea pe toate trei (sau doar doua dintre ele, daca esti mai old-school). Nu ma crezi? Sa lasam stiinta sa vorbeasca:

Reduced risk of Alzheimer’s disease
Reduced risk of gallstone disease
Reduced risk of Parkinson’s disease
Cognitive performance (ability to increase short term recall and increase IQ)
Analgesic enhancement
Antidiabetic
Coffee can also reduce the incidence of cirrhosis of the liver

Ei sunt doi oameni care, conform listei de mai sus, deci a STIINTEI, nu au baut suficienta cafea. Vrei sa ajungi ca ei? Bai, cafeaua te face mai destept! O sa zici ca si pestele te face mai destept. Preferi sa intri intr-o camera in care miroase a cafea sau a peste? Gandeste-te, frate. Tot nu ma crezi? Ai sa zici ca exista lucruri mai bune decat cafeaua, cum ar fi:

• alcoolul
• tutunul
• drogurile
• laptele mamar
• sucul natural
• Iisus
• filosofia
• filmele studentesti
• grafitti-ul
• skate-ul

Te inseli, drugule, nu chestiile astea sunt cheia vietii, ci java, Joe, rocket fuel. Cafeaua este cel mai important lucru pentru un alb. Vrei sa fii o cioara? Nu? BEA CAFEA! Uite inca un desen, in caz ca ai uitat cum iti poate imbunatati cafeaua viata sexuala:

Pe o fata misto o inviti la o cafea; cu cine mergi la “un suc”? Raspuns: cu o grasa, frate! Iti plac grasele? Nu-i nimic! Poti sa pui mai mult zahar in cafea! SUNT ATATEA POSIBILITATI! Bea cafea. Bea cafea. Cumpara cafea. Fierbe apa. Pune cafeaua in cana. Toarna apa clocotita in cana. Asteapta. Asteapta. Bea cafea.

B E A C A F E A

P.S. Cum sa recunosti cafeaua:

 

 

“fleacurile mele sunt mai interesante decat fleacurile celorlalti”

Probabil o sa ma fac de ras, dar asta e: eu nu auzisem de Tudor Octavian inainte sa vad cartea asta in librarie. Cititorii mei mai culti s-ar putea sa-i cunoasca alte opere, gen Tratat de injuraturi sau Prosti, dar multi. Eu am doar cartea asta la activ dar e suficient ca sa pot spune ca e un autor iscusit. Aproape 300 de pagini de povestiri slice-of-life, fara legatura una cu alta, nu mai lungi de o pagina si jumatate - iata ceva perfect de citit pe metrou (adica unde citesc eu in general) sau in cursuri.

Atunci cand autorul nu povesteste episoade hazlii/interesante din viata sa, schitele au ca centru cate un personaj-tip, gen pensionarul, metrosexualul, artistul ratat etc. Dupa ce este descris pe larg, cu insistenta pe insusirea definitorie, ni se prezinta o intamplare (care merge de la rutina de zi cu zi pana aproape de suprarealism) si gata. Implicarea emotionala nu trece mai departe de un “Ia uite ce i s-a intamplat si astuia”. Rezultatul este un “hehe” si un zambet satisfacut.

Schita mea preferata este cea in care sotia unui profesor universitar il roaga pe narator sa ii bata un cui in perete:

Daca o persoana imi citeste cartile si trage din ele concluzia ca sunt priceput la batutul cuielor si nu la oricare tip de cuie, ci la cuiele mari, inseamna ca nu le-am scris degeaba. Intr-adevar, stiu sa bat cuie de orice marimi, in orice fel de pereti sau materiale. [...] Mama imi povestea cu mandrie ca bunicul a batut cuie pana ce a murit cu ciocanul in mana si ca stramosii bunicului erau renumiti pentru asta de pe vremea lui Stefan cel Mare, in toata Moldova si intr-o parte din Muntenia.

Deci ce avem aici este o colectie de povestioare simpatice, care vor binedispune instantaneu pe oricine le citeste in metrourile gri, banale si triste (pe dinauntru, ca pe dinafara se stie cine se ocupa sa le inveseleasca). Puneti mana pe ea.

Albumul lunii: “Sleep Forever” - The Big Sleep

Chiar daca sunt din Brooklyn, The Big Sleep nu au freze geluite si nu vorbesc cu accent semi-italian. In ciuda acestor doua defecte, canta progresiv/shoegaze foarte smecher iscusit. Este exact ce imi place la acest gen si asteptarile mi-au fost satisfacute. Anul trecut pe vremea asta eram obsedat de Solar Powered People, o trupa care dadea ceatza la capitolul pick-slides. TBS nu au sound-ul ala spacy si suprasaturat de delay, ci canta un pic mai direct. Piesele sunt catchy si majoritatea merg de un headbang (nu un pogo tzaranesc, ci un headbang discret, cu gust, de progger). Riff-urile sunt simple, dar memorabile (Slow Race); vocea nu e de-aia de opera, atat de enervanta la trupele de prog-metal, ci curata si placuta (Bad Blood). Versurile sunt si ele acolo ca sa nu fie prea multe solo-uri, refrene ok, nimic elitist sau ostentativ care sa te faca sa mai pui mana pe o carte (don’t ask). Asta e, Sleep Forever e un album compus fara vrajeli in cap, executat corect si inregistrat ok. Puneti mana pe el.

The Big Sleep @ official | myspace | last.fm

* * *

Pe aceasta cale am inaugurat o rubrica lunara in care voi vorbi despre albumul cel mai ascultat de pe mp3 player-ul meu! Winampul de acasa nu se pune, fiindca acolo e aproape nonstop Dylan sau PJ.